MENIU

Uniunea Europeană ar trebui să adopte sancţiuni mai dure împotriva Rusiei. Cine spune acest lucru

<p>Uniunea Europeană&nbsp;</p>

Ministrul de externe britanic, Jeremy Hunt, a cerut marţi Uniunii Europene să adopte sancţiuni mai dure împotriva Rusiei.

Într-un discurs la Washington al cărui conţinut a fost dezvăluit dinainte presei internaţionale, şeful diplomaţiei Regatului Unit a avertizat asupra "comportamentului agresiv şi malign" al Rusiei, care "subminează ordinea internaţională".

Hunt a reamintit cazul fostului spion sovietic Serghei Skripal, otrăvit în Anglia. Londra a acuzat Moscova că se află în spatele atentatului, iar ca urmare Statele Unite au impus Rusiei noi sancţiuni, care urmează să intre în vigoare miercuri. "Regatul Unit cere aliaţilor săi să meargă mai departe, solicitând Uniunii Europene să se asigure că sancţiunile sale împotriva Rusiei sunt cuprinzătoare şi că suntem într-adevăr alături de Statele Unite", a spus ministrul britanic.

Maja Kocijancic, purtătoare de cuvânt a UE, a refuzat să comenteze direct declaraţiile lui Hunt, dar a reamintit că Uniunea a implementat deja "măsuri robuste" contra Rusiei, inclusiv după anexarea Crimeei în 2014 şi amestecul Moscovei în conflictul din Ucraina. Ea a arătat că orice noi sancţiuni din partea UE trebuie aprobate de toate cele 28 de state membre.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a anticipat discursul lui Hunt şi a comentat poziţia Regatului Unit: "O ţară care părăseşte Uniunea Europeană în cadrul Brexit-ului încearcă să-şi dicteze politica externă chiar asupra Uniunii Europene. Şi acum, după cum se dovedeşte, Londra vrea să-şi dicteze politica externă faţă de Rusia la Washington". "Colegii noştri britanici au păreri prea bune despre ei înşişi", a adăugat el. 

 

Sursa

Mai multe articole despre:
Rusia Marea Britanie sancţiuni Uniunea Europeană