MENIU

Secţie de elită pentru arși, nefuncţională pentru răniţii din Colectiv. Ce spun cei de la Floreasca

La Spitalul de Urgență Floreasca, din Capitală, a fost inaugurată în această primăvară o unitate de tratare a pacienților arși grav, care fusese construită timp de 15 ani. Cu toate acestea, unitatea nu este folosită pentru persoanele rănite în incendiul din Colectiv. 

Este vorba despre o secţie care are şase saloane. Cinci dintre ele au un singur pat, astfel încât nimeni să nu se infecteze. Secţia mai are şi o cameră specială pentru operaţii aşa cum în România nu a fost până acum.

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, susține că această unitate are probleme tehnice, cum ar fi cele de ventilație, potrivit unei declarații făcute la Europa FM. 

"Este în stare de a fi funcţională în momentul de faţă. Săptămâna trecută a avut o problemă tehnică pe partea de instalaţie de aer. Problemă care este în curs de remediere", a declarat Bănicioiu.

Declarația sa intră în contradicție cu cea a prof.dr. Ioan Lascăr, șeful clinicii de Chirurgie Plastică, cel care susține că unitatea de arși nu are nicio problemă.

Explicația dr. Lascăr pentru faptul că unitatea nu este folosită în condițiile în care la acest spital au ajuns victime grav rănite în incendiul din Coelctiv este că au fost luate în considerare ”motivele medicale”.

Defecţiunile, reparate astăzi

Reprezentanţii spitalului susţin că defecţiunile au fost rezolvate astăzi şi că în zilele următoare vor fi transferaţi primii pacienţi.

Echipamentele cu care această unitate a fost dotată ar costa nici mai mult, nici mai puțin de patru milioane de euro, bani alocați de Ministerul Sănătății după un apel făcut de prof. Lascăr către donatorii privați, acum trei ani, întrucât dacă nu era pusă în funcțiune, unitatea urma să se degradeze.