MENIU

Ungaria, victima celei mai mari farse la Olimpiada de Iarnă! O sportivă i-a făcut de râs

Delegaţia ungară la Olimpiada de iarnă din Coreea de Sud a devenit subiect de glume în presa sportivă, după ce presa a descoperit că o tânără care nu avea nimic în comun cu disciplina pe care o reprezenta a ajuns să evolueze sub culorile Ungariei. 

Practic, maghiarii au fost păcăliţi de o sportivă care a ajuns la Jocurile Olimpice speculând regulamentul. Elizabeth Marian Swaney este o sportivă născută în SUA, dar care de curând a obţinut cetăţenia ţării vecine. Ea a participat la calificările din proba de ski acrobatic halfpipe, unde a şi atras atenţia, pentru că n-a încercat să facă vreo figură.

Jurnaliştii de la The Independent au urmărit cazul şi au descoperit o poveste demnă de un film. 

Swaney visa să participe la olimpiadă şi cum nu avea nicio şansă în America, s-a gândit să pună la cale a înşelătorie. Şi-a luat cetăţenie maghiară şi s-a calificat pentru Pyeongchag graţie unei mari scăpări din regulament.

Acesta prevede că un sportiv se poate califica la această probă de la Jocurile Olimpice dacă reuşeşte să obţină un anumit număr de prezenţe in Top 30 la etapele de Cupă Mondială, în anii premergători Jocurilor.

Cum halfpipeul e o probă nouă, nu sunt extrem de multe concurente. Astfel, Swaney a ţintit concursurile unde s-au prezentat mereu mai puţin de 30 de sportive la start, acumulând astfel puncte, deşi a terminat mereu ultima.

După ce totul a ieşit la iveală, federaţia de la Budapesta a fost însă pusă într-o situaţie ingrată, iar oficialii au trebuit să recunoască faptul că au fost păcăliţi.

Mai multe articole despre:
Coreea olimpiada de iarnă