MENIU

Ungaria NU VREA să audă de noi sancțiuni energetice impuse Rusiei

Ungaria nu este dispusă nici măcar să negocieze noi sancţiuni energetice pentru Rusia, a anunțat miercuri ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto. Declarația a fost făcută după întâlnirea cu omologul său din Estonia, una dintre țările care susțin ideea celor mai dure sancțiuni impuse Moscovei.

Șeful diplomației de la Budapesta a afirmat, la finalul discuției cu omologul său estonian, că "au convenit asupra celui mai important aspect: că războiul din Ucraina trebuie să se încheie cât mai curând! I-am spus că noi – în calitate de ţară vecină – avem un interes deosebit de mare în a avea parte de pace, cât mai curând posibil", a anunțat Peter Szijjarto într-o postare pe Facebook. 

BUDAPESTA: NICI NU VREM SĂ AUZIM DESPRE NOI SANCȚIUNI

Pe de altă parte, oficialul ungar a precizat că țara sa are o viziune diferită privind sancţiunile împotriva Rusiei, cu scopul de a obţine pacea în Ucraina.

"Guvernul Estoniei va iniţia un nou pachet de sancţiuni, iar în această privinţă, eu am punctat imediat faptul că Ungaria nu este dispusă nici măcar să negocieze cu privire la noi sancţiuni energetice. În prezent este imposibil din punct de vedere fizic ca aprovizionarea cu petrol şi gaze naturale a Ungariei să fie asigurată fără surse de energie ruseşti, astfel că noi nu vom fi de acord ca poporul maghiar să plătească preţul războiulu. (...)  Sancţiunile energetice cauzează mai multă durere Europei, decât Rusiei, astfel că înăsprirea acestora este complet lipsită de logică," a mai spus Szijjarto.

Ministrul de externe al Ungariei a precizat că țara sa nu are de gând nici să introducă restricţii de circulație pentru cetățenii ruși.