MENIU

Ungaria a prelungit cu o lună restricțiile de călătorie

Ungaria a prelungit cu o lună restricțiile de călătorie

Ungaria a prelungit până la sfârșitul lunii octombrie măsurile restrictive privind accesul în ţară, a anunțat, joi, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban. Cu unele excepții, intrarea străinilor în țară este interzisă. Măsurile au fost introduse pe 1 septembrie pentru prevenirea extinderii epidemiei.

Accesul străinilor în Ungaria este interzis, cu excepţia tranzitului, călătoriilor de afaceri sau umanitare, convoaielor militare, participării la evenimente importante sportive, culturale şi religioase, exceptaţi fiind şi cetăţenii străini care lucrează în Ungaria, diplomaţii sau alte persoane aflate în călătorii oficiale, informează Agerpres.

Cetăţenii ungari reveniţi din străinătate intră obligatoriu în carantină sau trebuie să prezinte două rezultate negative la testul Covid-19.

Autoritățile au anunțat prelungirea, tot cu o lună, și a altor măsuri introduse la începutul lunii septembrie. De atunci, masca de protecție este obligatorie în transportul public şi în spaţiile închise, amenda pentru nerespectarea măsurii fiind de 138 de euro. Vizitele în spitale și căminele de bătrâni sunt interzise, iar cluburile și barurile se închid cel târziu la 23:00.

În ultimele 24 de ore, în Ungaria s-au înregistrat 848 de noi cazuri de infectare. Bilanțul epidemiei din țară depășește 27.310 cazuri de Covid-19 și 781 de decese.

Mai multe articole despre:
ungaria restrictii de calatorie prelungite