MENIU

Unde se află cei mai educaţi oameni din Europa! Cum se situează România

Un infografic realizat de cehul Jakub Marian, lingvist şi matematician, arată procentul oamenilor din Europa care deţin o diplomă

Ceea ce reiese din imagine este evident: puţine regiuni de pe bătrânul continent au peste 50% din populaţie cu studii superioare (Londra, Oxfordshire, estul Scoţiei, Waloon Brabant din Belgia, Oslo, Helsinki şi Zurich), scrie Business Magazin.

În România o singură zonă este evidenţiată, Bucureştiul cu un procentaj de 29-37% din populaţie care au obţinut o diplomă de absolvire a unei facultăţii sau o diplomă de absolvire a unei şcoli vocaţionale. Restul ţării are un procent de 14-21%. Cehul a realizat infograficul analizând datele Eurostat din 2015 pentru categoria de vârstă 25-64.

Totuşi, situaţia arată ceva mai bine la analizarea segmentului de 30-34 de ani. Este evident că mult mai multe zone din Europa au un procent ridicat de peste 45% de oameni cu studii superioare.

Din nou, România iese în evidenţă cu Bucureştiul (45%+). "Mi se pare interesant faptul că Germania are cele mai mici scoruri dintre ţările dezvoltate, ceea ce se poate observa în special în a doua hartă.Dar asta nu este neapărat rău, având în vedere modul în care funcţionează sistemul de învăţământ german", a spus Jakub Marian.

Mai multe articole despre:
educaţie studii superioare oameni educati