MENIU

Unde își face Volkswagen noua fabrică în Europa de Est. România, exclusă din start

Volkswagen începe "negocieri concrete" pentru noua fabrică din Europa de Est

Gigantul auto german Volkswagen începe "negocierile concrete" pentru noua fabrică din Europa de Est, dar România nu este luată în calcul ca locație.

Volkswagen a anunțat în luna noiembrie a anului trecut că începe căutarea unei locații adecvate în Europa de Est pentru noua sa fabrică multibrand. Acum, gigantul german spune că intră în faza negocierilor concrete.

Volkswagen va demara discuţiile pentru o nouă fabrică multibrand în Europa de Est, unde ar urma să fie produse modelele grupului german, a anunţat luni VW, după obţinerea aprobării Board-ului de supervizare şi al conducerii pentru acest proiect, valoarea investiţiei fiind evaluată la aproximativ un miliard de euro, transmit Reuters şi Automotive News.

VW va începe "negocieri concrete" pentru unitatea din Europa cu potenţialele locaţii rămase pe listă, se arată într-un comunicat al grupului german.

Conform informaţiilor din presă, cele mai mari şanse pentru a câştiga investiţia le au Bulgaria, Serbia şi Turcia. Și România făcea parte din eșalonul doi de țări cu șanse, în declarațiile din aprilie, dar se pare că autoritățile de la București au rămas cu mâinile în sân.

Pe 18 noiembrie, şeful grupului Volkswagen AG, Herbert Diess, declara că producătorul auto caută un loc pentru o nouă fabrică multibrand în Europa de Est, a cărei producţie ar urma să înceapă după 2022.

La noua unitate din Europa de Est, care ar urma să aibă 5.000 de angajaţi, vor fi produse SUV-urile Skoda Karoq şi Seat Ateca, acestea fiind în prezent fabricate la Kvasiny (Cehia).

Tot luni, Volkswagen a anunţat că va investi aproape un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) pentru a produce baterii pentru vehiculele electrice în landul Saxonia Inferioară, Germania, şi va căuta să simplifice structura grupului prin divizarea sau vânzarea unor unităţi.

Până în 2023, grupul Volkswagen vrea să investească peste 11 miliarde de euro în vehicule electrice şi autonome, digitalizare şi servicii de mobilitate, potrivit Agerpres.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Mai multe articole despre:
Volkswagen