MENIU

Unde ar putea fi descoperită cea mai căutată planetă din sistemul nostru solar

Oamenii de știință au dezbătut de o bună perioadă de timp existenţa celei de-a noua planete din Sistemul nostru Solar. Ei bine, un studiu ar putea dovedi existența acestei planete. Având în vedere că Pluto nu mai este o planetă, cercetătorii au început să caute alta în loc, despre care știau cu siguranță că există, însă până acum nu au știut unde se află.

Este vorba despre 2015 BP519 sau Planet Nine, aşa cum a fost ea denumită de cercetătorii din cadrul California Institute of Technology din Pasadena (Caltech), și orbitează în jurul Soarelui într-un timp incredibil: între 10.000 şi 20.000 de ani.

„Credem în stabilitatea orbitală pe termen lung și comportamentul evoluționar în contextul ipotezelor despre Planeta a Noua și am observat că 2015 BP519 adaugă o evidență de circumstanță existenței presupusului nou membru al Sistemului Solar", se arată într-un document emis de cercetători.

Chiar și oamenii de știință care nu cred în existența celei de-a noua planete, admit că noua descoperire schimbă puțin paradigma teoriei.

Sistemul nostru Solar ar putea include o a noua planetă

Se pare că oamenii de știință și-au pus întrebarea dacă există o a noua planetă în Sistemul nostru Solar încă din anul 2014 și tot atunci a fost emisă prima ipoteză.

Astronomii Scott Sheppard și Chadwick Trujillo au observat unele neregularități în traiectoria anumitor corpuri cerești de pe orbita planetei Neptun.

Căutările au continuat și în 2016, astfel astronomii Konstantin Batygin și Mike Brown au găsit evidențe cu privire la perturbarea orbitei acestor obiecte trans-neptuniene (TNO).

Însă, 2015 BP519 are șanse mult mai mari de a fi cea de-a noua planetă - este de zece ori mai mare decât Pământul și este localizată la 600 de unități astronomice (AU) distanță de Soare, adică la 150 de milioane de kilometri.

Astronomul Mike Brown, cel care a descoperit aceste dovezi, alături de Konstantin Batygin (care lucrează tot la Caltech), a declarat că planeta este atât de mare încât nu ar trebui să mai lase loc interpretărilor. „Spre deosebire de categoria planetelor mici, gravitaţia Planetei Nouă, domină împrejurimile sale din cadrul sistemului solar, unul dintre testele cheie pentru a clasifica o planetă", a mai spus Mike.

Sursa

Mai multe articole despre:
cercetare planetă ştiinţă sistem solar