Undă verde de la Cotroceni. Când vor ajunge avioanele F-16 în România
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea privind achiziţionarea a cinci avioane F16, informează Administrația Prezidențială. Legea a fost adoptată de parlamentari în procedură de urgență în urmă cu doar o săptămână. Primele patru aeronave din acest lot vor sosi în anul 2020, iar ultima în anul 2021. Ele se vor alătura celor 12 care execută deja misiuni de poliție aeriană națională.
Legea pentru continuarea dezvoltării capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în etapa de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul Programului “Avion multirol al Forţelor Aeriene” a fost adoptată în procedură de urgenţă de către Parlament.
Legea vizează continuarea dezvoltării capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Concepţia de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul Programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene", prin atribuirea contractelor de achiziţie pentru pachetul de cinci avioane de la Guvernul Republicii Portugheze şi a pachetului de bunuri şi servicii complementar de la Guvernul Statelor Unite ale Americii, informează Agerpres.. Totodată, se introduc derogări de la prevederile art.173, art.174 şi ale art.176 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Proiectul de lege care prevede achiziţia a cinci avioane F16 în cadrul programului “Avion multirol al Forţelor Aeriene” a fost adoptat pe 11 decembrie de Camera Deputaţilor, cu 256 de voturi favorabile, două împotrivă şi o abţinere. Cu două zile în urmă, proiectul fusese adoptate și de Senat.
România cumpără alte 5 avioane F16 de la Portugalia
Anunțul pentru vânzarea către România acelor cinci aeronave a fost făcut anul trecut, în iulie 2018. Ministerul Apărării de la Lisabona a anunţat atunci că va vinde României alte cinci avioane multirol de tip F-16, urmând ca acestea să fie înlocuite cu alte aeronave cumpărate din SUA şi modernizate în Portugalia.
Portugalia anunţă că intenţionează să vândă României alte cinci avioane multirol F-16
Programul “Avion multirol al Forţelor Aeriene” a fost aprobat prin hotărâre de către CSAT, în timpul mandatului președintelui Traian Băsescu. Programul a fost aprobat cu Hotărârea CSAT S70/2012 şi este inclus pe lista programelor esenţiale prin Hotărârea CSAT 774/2014.
Oferta pentru F-16, valabilă până la finalul anului
„Urgenţa promovării acestui proiect de lege se datorează condiţiilor de valabilitate a ofertei primite în luna august de la Guvernul Republicii portugheze, valabilă până la finele anului 2019, ea fiind deja amânată la două termene, ultimul fiind pe 22 noiembrie. Ceea ce este important din acest proiect este faptul că cele cinci avioane asigură cadrul pentru transferul de cunoaştere şi tehnologie în România. Astfel, la Aerostar Bacău, cel de-al treilea avion va fi complet refăcut de partea română, sub supraveghere portugheză, iar, începând cu avionul al patrulea, celelalte vor fi refăcute 100% prin contribuţia românească, asigurându-se astfel cadrul ca tot ce înseamnă modernizarea avioanelor F16 să se facă în România şi, de asemenea, mentenanţa principală la avionul F16 să fie asigurată la fabrica Aerostar Bacău”, a declarat ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, săptămâna trecută în Parlament.
Guvernul României va atribui Guvernului Portugaliei contractul de achiziţie a cinci avioane F-16 A din excedent, a unui pachet de bunuri şi servicii care include şi modernizarea la un standard superior a avioanelor F-16 din Forţelor Aeriene Române, inclusiv a celor 12 aflate deja în dotarea acestora. Contractul mai include elemente de suport logistic şi instruirea personalului tehnic ingineresc.
Pentru achiziționarea pachetului de bunuri şi servicii complementare vor fi atribuite Guvernului Statelor Unite ale Americii contracte de tip Letter of Offer and Acceptance – LOA specifice Programului Foreign Military Sales – FMS.
Primele patru aeronave din acest lot vor sosi în anul 2020, iar ultima în anul 2021. Ele se vor alătura celor 12 care execută deja misiuni de poliție aeriană națională.
Cele cinci aeronave vor avea aceeași configurație cu cele 12 aflate deja în dotarea Forțelor Aeriene Române, respectiv M.5.2R, iar pachetul de bunuri și servicii include și modernizarea tuturor celor 17 avioane F-16 ale Armatei României la o configurație superioară, respectiv M.6.X.
Ministerul Apărării Naționale continuă, astfel, procedurile de modernizare și achiziționare a tehnicii militare, 2019 fiind al treilea an în care au fost alocate două procente din PIB pentru apărare. România se află printre primele locuri în cadrul Alianței Nord-Atlantice în acest domeniu, ceea ce confirmă faptul că țara noastră este un partener credibil atât în cadrul NATO și UE.
În afară de achiziția aeronavelor F-16, mai multe programe esențiale de înzestrare a Armatei României sunt, în prezent, în diferite faze de realizare, intenția fiind implicarea cât mai mare a industriei naționale de apărare prin operațiuni compensatorii de tip off-set.