MENIU

Un veteren în vârstă de 99 de ani din UK a reușit să strângă peste 5 milioane de lire sterline pentru NHS. Cum a făcut asta

veteran uk

Un veteran de război în vârstă de 99 de ani a strâns peste 5 milioane de lire sterline pentru Serviciul Național de Sănătate (NHS), plimbându-se prin grădina sa, informează Sky News.

Povestea căpitanului Tom Moore este impresionantă, fiind, totodată, și un exemplu bun de urmat. Tom Moore sperase inițial să strângă 1.000 de lire sterline parcurgând 100 de lungimi din grădina sa de 25 de metri pătrați din Bedfordshire. Surpriza a venit însă după ce acesta a reușit să strângă de peste 5.000 de ori suma dorită, și asta în doar o săptămână.

Peste un sfert de milion de oameni au răspuns afirmativ demersului său, astfel încât, la un moment dat, peste 90.000 de utilizatori s-au aflat în același timp pe pagina sa, aceasta fiind în pericol de a se bloca.

Scopul său a fost să finalizeze campania de strângere de fonduri înainte de a împlini vârsta de 100 de ani, lucru care se va întâmpla pe 30 aprilie, însă acesta n-a visat niciodată că își va depăși targetul, și asta mult mai repede decât și-a propus.

Într-un mesaj postat astăzi pe contul său de Twitter, căpitanului Moore a scris: "5 MILIOANE! Mulțumesc enorm!”. 

Postări în care Moore și-a exprimat recunoștința față de receptivitatea oamenilor au mai existat și în trecut. Spre exemplu, atunci când s-a atins suma de 2,5 milioane de lire sterline, el a scris: "2,5 milioane de lire sterline pentru #NHS. Ce zi incredibilă a fost. Nici în cele mai îndrăznețe vise ale mele nu am crezut că acest lucru ar fi posibil. Mulțumesc tuturor celor care au ajutat ca suma să urce atât de mult!”.

Originar din Keighley din Yorkshire, Tom Moore s-a instruit ca inginer civil înainte de a se înscrie în armată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, înaintând rapid în grad și ajungând să fie căpitan, funcție din care a servit țara sa în operațiuni armate din India și Birmania.