Un ultim omagiu pentru Doloresc O'Riordan, solista The Cranberries. Înmormântarea va avea loc marţi
Trupul neînsufleţit al solistei The Cranberries, Dolores O'Riordan a fost depus la o biserică din oraşul său natal, Limerick, în Irlanda. Sute de fani i-au adus un ultim omagiu artistei.
Într-o linişte absolută, sicriul cu trupul neînsufleţit al solistei The Cranberries a fost dus în biserica ce s-a dovedit neîncăpătoare pentru fanii care au vrut să îşi ia adio de la artistă.
Dolores va fi înmormântată marţi, în prezenţa familiei şi a apropiaţilor. Cântăreaţa şi compozitoarea irlandeză a murit pe 16 ianuarie, la Londra, la vârsta de 46 de ani. Ea se afla în capitala Marii Britanii pentru o scurtă sesiune de înregistrări. Poliţia a anunţat că nu consideră moartea suspectă, ceea ce a alimentat speculaţiile că a fost vorba despre o sinucidere. Cântăreaţa a anunțat chiar ea că în 2015 a fost diagnosticată cu tulburare bipolară.
Trupa The cranberries una dintre cele mai populare formaţii rock din anii 1990, a lansat şapte albume de studio, care s-au vândut în peste 40 de milioane de exemplare pe plan mondial. Formaţia a concertat la Bucureşti de două ori, în 2010 şi 2012.