MENIU

IMPACT MORTAL între un autoturism şi un tren cu 120 de pasageri. Traficul feroviar, BLOCAT

Traficul feroviar este întrerupt la această oră, după ce trenul internaţional IR 72, Bucureşti - Craiova - Timişoara - Budapesta a intrat în coliziune cu un autoturism, joi, în jurul orei 10:30, la trecerea la nivel cu calea ferată de la ieşire din staţia Gârniţa, între Drobeta Turnu Severin şi Strehaia, informează CFR Călători. Cele două persoane aflate în autoturism și-au pierdut viața. 

În urma impactului devastator, cele două persoane aflate în mașina lovită au murit pe loc. Medicii ajunși la fața locului nu au putut decât să constate decesul.

Reprezentanţii CFR spun că, deşi trecerea la nivel cu calea ferată era semnalizată cu indicator rutier Crucea Sfântului Andrei, şoferul autoturismului s-a angajat la traversare fără să se asigure, potrivit Agerpres.

Cei aproximativ 120 de pasageri din tren şi personalul feroviar nu au fost în pericol, spun reprezentanţii CFR, fără a preciza ce s-a întâmplat cu şoferul sau cu eventualii pasageri au autoturismului. 

"În urma impactului, locomotiva a fost avariată, urmând ca trenul să îşi reia circulaţia cu o locomotivă de ajutor care va sosi de la Filiaşi, după îndepărtarea de pe linie a vehiculului avariat. La acest moment nu sunt alte trenuri afectate. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Se depun eforturi pentru reluarea circulaţiei în condiţii de siguranţă, în cel mai scurt timp", au mai arătat oficialii CFR Călători.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. A fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare pentru a fi îndepărtate resturile mașinii de pe calea ferată.

Autoritățile au anunțat că trenul a acumulat o întârziere de o oră în urma acestui accident.

Mai multe articole despre:
ten Impact