MENIU

Un tir a căzut într-o prăpastie în zona Porțile de Fier! Șoferul a MURIT

Un tir a căzut într-o prăpastie

Un TIR a ieșit de pe șosea și a căzut într-o prăpastie. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, accidentul a avut loc marți, pe DN 6, între municipiul Orșova și Porțile de Fier I.

În zona viaductului Padina, din județul Mehedinți, un autotren înmatriculat în străinătate a căzut de pe viaduct de la o înălțime de peste 50 de metri, în zona stâncoasă, anunță polițiștii.

Șoferul tirului nu prezintă semne vitale, iar echipajele care intervin încearcă să-l scoată din resturile mașinii. Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un sens, precizează polițiștii.

UPDATE: „Poliţia Municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că pe Drumul European 70, în zona viaductului Pădina, s-a produs un accident rutier în urma căruia un autotren a rupt parapetul de protecţie, căzând într-o râpă. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Biroului Rutier şi din cadrul Serviciului Rutier, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că un barbat de 49 de ani, cetăţean bulgar, în timp ce conducea un autotren pe DE 70, în zona viaductului Pădina ar fi pierdut controlul asupra direcţiei, a rupt parapetul din beton şi s-a răsturnat într-o râpă”, a transmis IPJ Mehedinţi.

Şoferul a rămas încarcerat şi a decedat, corpul său fiind scos din cabina autotrenului de către echipajele de pompieri care au intervenit la faţa locului.

Mai multe articole despre:
tir prapastie portile de fier