MENIU

Un tenismen român a fost prins dopat. A fost suspendat

Tenismanul Adrian Barbu (34 de ani), cel care a făcut pereche cu Florin Mergea în ultimele luni, a fost suspendat provizoriu de ITF. Sportivul român a fost depistat pozitiv după un control făcut la turneul challenger de la Meerbusch.

Potrivit itftennis.com, controlul a avut loc în august, iar în eşantionul de urină al lui Barbu s-au descoperit nandrolon şi metenolon.

Tenismanul a fost acuzat de încălcarea regulamentelor antidoping şi astăzi s-a decis suspendarea sa provizorie, cu efect imediat. Barbu fusese înştiinţat de la începutul lunii şi avea dreptul de a contesta suspendarea provizorie, dar nu a făcut-o, scrie DigiSport.

Mai multe articole despre:
Tenis dopaj august tenismen dopat