Copac căzut peste o instituţie de învăţământ special din Râmnicu Sărat
Un tei de peste 10 metri înălţime s-a prăbuşit miercuri peste clădirea Centrului şcolar de educaţie incluzivă din municipiul Râmnicu Sărat, pompierii reuşind degajarea acestuia fără producerea de pagube materiale, anunţă Agerpres.
De asemenea, nu au fost înregistrate victime.
"Un echipaj ISU Buzău a intervenit cu două motodrujbe fiind ajutat de serviciul specializat al Primăriei Râmnicu Sărat. Intervenţia a fost dificilă din cauza volumului mare de materiale lemnos şi riscului de a produce pagube", a declarat, pentru AGERPRES, George Creţu de la Biroul de presă al ISU Buzău.
Potrivit sursei citate, pompierii au reuşit să degaje copacul bucată cu bucată.
"Cauza ruperii copacului este deocamdată necunoscută, se pare că acesta a fost rupt iniţial de un fulger, iar de-a lungul timpului falia a continuat să se mărească", a mai declarat sursa citată.