Un tânăr din București, dispărut din 8 octombrie, găsit mort pe Valea Caraimanului - Anterior, în zonă s-au efectuat căutări, inclusiv cu drona și elicopterul
Tânărul de 18 ani, din Bucureşti, care era dispărut din data de 8 octombrie, a fost găsit decedat, vineri, de o echipă de salvamontişti care efectua căutări pe Valea Caraimanului.
"Persoana dispărută a fost găsită astăzi, de către o echipă de căutare Salvamont, pe Valea Caraimanului. La operaţiunea de recuperare a trupului neînsufleţit au participat 11 salvatori montani de la Salvamont Prahova, Salvamont Buşteni şi 5 jandarmi montani", anunță Salvamont Prahova într-o postare pe Facebook.
Şeful serviciului, Daniel Banu, a precizat, pentru Agerpres, că în zonă au mai fost efectuate anterior căutări terestru, cu elicopterul, dar şi cu drona, fără ca persoana în cauză să fie observată.
În urmă cu două zile, Poliţia Capitalei a solicitat sprijin în vederea depistării unui tânăr de 18 ani care, pe 8 octombrie, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 1, spunând familiei că merge la munte. După acest moment, mebrii familiei nu au mai reușit să ia legătura cu el.
"La data de 23 octombrie, aparţinătorii şi-au exprimat acordul cu privire la mediatizarea cazului", informa un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis miercuri.