Un tânăr din Botoşani şi iubita lui, în stare gravă la spital. Ce a făcut bărbatul e de necrezut!
Doi tineri au fost transportați în stare gravă la spital, după ce vâlvătaia a cuprins locuința lor dintr-o imprudență aproape fatală. Un bărbat a scăpat combustibil deasupra unei plite încinse şi totul a luat foc. O tânără de 23 de ani s-a ales cu arsuri grave.
Incidentul a avut loc, joi dimineață, în localitatea Coștiugeni, județul Botoșani. Focul a izbucnit, după ce un bărbat, în vârstă de 30 de ani, a încercat să toarne benzină dintr-o sticlă mare într-un mai mică, deasupra unei plite încinse. Combustibilul pentru drujbă a declanșat focul. Când a văzut că flăcările se extind, omul a sărit speriat pe geamul casei.
În locuință se mai afla iubita bărbatului, care dormea atunci când a pornit vâlvătaia. Femeia, în vârstă de 23 de ani, a fost transportată în stare critică la Spitalul Județean Botoșani, scrie Libertatea.ro.
Medicii spun că tânăra s-a ales cu arsuri grave și a fost intubată, ea fiind ulterior transferată la spitalul din Iaşi.
Iubitul ei a fost și el internat, însă are mai multe tăieturi pe corp, pentru că a sărit pe geam, și arsuri ușoare. Cei doi tineri se afla sub atenta supraveghere a medicilor.