MENIU

Un tânăr de 26 de ani s-a înecat în râul Siret

<p>Un t&acirc;năr de 26 de ani s-a &icirc;necat &icirc;n r&acirc;ul Siret</p>

Un tânăr de 26 de ani, din oraşul sucevean Dolhasca, s-a înecat, luni, în râul Siret, unde a mers la scăldat împreună cu doi prieteni, cadavrul tânărului fiind recuperat de un echipaj al pompierilor Detaşamentului Fălticeni.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că, potrivit primelor date, un tânăr în vârstă de 26 de ani a mers împreună cu doi prieteni la scăldat în râul Siret.

Tânărul, care susţinea că ştie să înoate, a înotat spre mijlocul cursului de apă în timp ce ceilalţi doi tineri, care nu sunt buni înotători, au rămas mai aproape de mal.

După o perioadă, cei doi au constatat că prietenul lor nu mai iese la suprafaţă şi au anunţat autorităţile.

Un echipaj cu barcă al pompierilor din Fălticeni l-a căutat pe tânăr, iar cadavrul acestuia a fost recuperat după aproximativ o oră şi jumătate.

Sursa: mediafax.ro

Mai multe articole despre:
înecat Siret