MENIU

Un tânăr de 21 de ani a evadat din Penitenciarul Târgu Jiu. A fost prins în scurt timp de polițiști

Sursa foto: Arhivă

Un deținut de 21 de ani, condamnat la 2 ani și 6 luni pentru pentru tâlhărie calificată, a evadat, joi, din Penitenciarul Târgu Jiu. Potrivit unor surse locale, tânărul era la muncă la ferma penitenciarului și a sărit gardul. Ulterior, acesta a fost prins la scurt timp de oamenii legii.

Tânărul a fost capturat de echipele operative, în jurul orei 20:00, conform unui comunicat de presă al Penitenciarului Târgu Jiu.

„Reiterăm faptul că, în legătură cu fapta săvârşită va fi sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. De asemenea, pentru persoana condamnată se va declanşa procedura disciplinară și, în funcţie de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale. Având în vedere faptul că părăsirea punctului de lucru este asimilată evadării, menționăm că aceasta se pedepsește conform prevederilor art. 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani”, a precizat sursa citată.

Tânărul a fost dat în urmărire, iar polițiștii au desfășurat activități pentru depistarea acestuia.

Potrivit unor surse locale, acesta era la muncă la ferma penitenciarului și a sărit gardul.

Mai multe articole despre:
penitenciar targu jiu detinut evadare politie