Un tânăr care a furat îngheţată, prins după ce poliţiştii bucureşteni au tras un foc de avertisment
Un tânăr în vârstă de 17 ani care, împreună cu un complice, ar fi încercat, în noaptea de duminică spre luni, să fure mai multe pachete cu îngheţată, a fost prins după ce a poliţiştii Secţiei 4 au tras un foc de avertisment, a anunţat Poliţia Capitalei.
Potrivit sursei citate, duminică noapte, în jurul orei 0.30, un echipaj de poliţie de la Biroul de Investigaţii Criminale i-a văzut pe cei doi, care au forţat o ladă frigorifică şi au furat toată îngheţata care se afla înăuntru.
"În fapt, în jurul orei 0.30, judiciariştii Secţiei 4 Poliţie, acţionând pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, au observat doi tineri care ar fi forţat sistemul de asigurare al unei lăzi frigorifice, din care ar fi reuşit să sustragă aproximativ 100 de pachete de îngheţată, după care au încercat să părăsească în fugă locul infracţiunii", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei, potrivit mediafax.ro.
Poliţiştii au încercat să îi prindă pe cei doi, însă tinerii au refuzat să se oprească. După ce unul dintre poliţişti a tras un foc de avertisment, tânărul în vârstă de 17 ani s-a oprit, în timp ce complicele acestuia a reuşit să scape. Îngheţata furată a fost recuperată.