MENIU

Un supermarket, obligat să suspende lucrările depozitului care bruiază radarul NATO din România

În plină alertă mondială după ce două rachete au căzut în Polonia, la noi în țară, un supermarket bruiază radarul NATO. Se întâmplă lângă Craiova, unde un lanț german de magazine a ridicat un depozit exact lângă instalația militară. Deși armata s-a înțeles cu germanii să mute radarul, un judecător a blocat decizia finală în instanță. 

Tribunalul Dolj a decis ca lanțul german de supermarket-uri să oprească lucrările de construire până la finalizarea proceselor înaintate de MapN. 

Radarul era acolo încă din 1998, iar depozitul a fost ridicat recent, după ce firma a cumpărat un teren de la primarul din Cârcea, acolo unde se află amplasată instalația militară.

Potrivit MAPN, radarul are o capacitate de acoperire de 5km. Clădirea se afla insa la 2 km, mai mult decat atat amplasamentul, in unele zoen are o inaltime de 20 de metri.

Armata a înaintat două cereri la Tribunalul Dolj în care cerea anularea autorizației de construire a noului depozit și sistarea lucrărilor la proiectul demarat de concernul german.

În vară însă, MApN și lanțul german de supermarketuri au ajuns la înțelegere pe care au depus-o în instanță: depozitul rămâne, iar radarul militar să fie relocat. Înțelegerea a fost însă respinsă, pe 20 septembrie de o judecătoare. În ciuda demersurilor făcute de ambele părți de a muta dosarul, litigiile au rămas la aceeași instanță. 

Mai multe articole despre:
radar mapn depozit