Un spital se va construi în capitală pe terenurile MAPN
Pe lângă construcţia unui nou spital de urgenţă autorităţile mai vor să înfiinţeze în fostele unităţi militare şase puncte de plecare pentru unităţile SMURD şi pomieri, care vor fi administrate în comun de prefectură şi MAPN. Protocolul de predare al terenurilor va fi semnat la sfârşitul acestei luni de către ministrul apărării, Theodor Meleşcanu şi noul prefect al Capitalei, Cătălin Deaconescu.
"Suntem în negocieri cu MAPN de vreo 6 luni intens. Avem două proiecte, unul pentru realizarea unui spital de urgenţă în Bucureşti în zona de vest. Vrem să înfiinţăm şi să administrăm în comun anumite spaţii este vorba de spaţii pentru SMURD şi ISU. Vreau să cer spaţii în zone cât mai mărginaşe ale oraşului pentru că zona centrală este acoperită de ambulanţă", a declarat Cătălin Deaconescu, prefectul Capitalei.