MENIU

Un spital important din țară redevine unitate suport Covid - internările în 2 secții, SISTATE

Spitalul Municipal Câmpina, unitate suport Covid

Internările în două secții importante ale Spitalului Municipal Câmpina, cea de Chirurgie şi cea de Boli Interne, au fost sistate, după ce s-a luat decizia ca secţia ATI a unității medicale să fie alocată tratării pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2. 

Spitalul a funcționat ca unitate suport Covid până în iulie. 

În urma unei analize a situației privind creșterea infectărilor cu Sars-Cov-2, conducerea unității medicale și autoritățile județene din Prahova au decis joi ca secţia de Anestezie - Terapie Intensivă a spitalului din Câmpina să fie alocată cazurilor COVID, în condițiile în care presiunea pe Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti este foarte mare.

Managerul spitalului, Călin Tiu, a atras atenția că numărul cazurilor grave de Covid-19 a crescut foarte mult în ultima perioadă.

În unitatea din Câmpina rămân deschise secţia de Recuperare medicală, care va primi doar pacienţi neinfectaţi, şi secţia de Pediatrie, care nu are ATI, dar care dispune de circuite separate şi poate primi pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, dar şi copii care suferă de alte afecţiuni, potrivit ziare.com