Un solicitant de azil palestinian a fost condamnat la închisoare pe viaţă în Austria
Un palestinian în vârstă de 27 de ani care solicitase azil în Austria a fost condamnat luni la închisoare pe viaţă pentru terorism, relatează AFP.
În conformitate cu legislaţia austriacă, identitatea bărbatului nu a fost dezvăluită. Din rechizitoriu, se ştie despre el că s-a născut în 1990, iar la vârsta de 14 ani a fost arestat în Gaza şi închis timp de nouă ani pentru violenţe împotriva armatei israeliene.
Sosit în Austria în 2016, palestinianul a fost arestat într-un cămin pentru solicitanţi de azil, fiind suspectat de apartenenţă la organizaţia teroristă Hamas. În Austria, el a păstrat legătura cu alţi doi bărbaţi din teritoriile palestiniene, cărora le-a ordonat să comită un atentat în Israel. Cei doi au fost arestaţi la sfârşitul lui iunie de autorităţile israeliene şi astfel s-a ajuns la cel care îi comanda.
Pe telefonul mobil al palestinianului condamnat de justiţia austriacă s-au găsit mesaje prin Whatsapp şi Facebook care dovedesc pregătirea unui atentat, folosindu-se cuvinte de cod, cum ar fi "mere" în loc de "bombe", au arătat procurorii.
Până la sentinţa de închisoare pe viaţă pentru infracţiuni cu caracter terorist, participare la o organizaţie teroristă şi instrucţiuni în vederea comiterii de crime, palestinianul a negat că ar fi membru al Hamas şi a susţinut că telefonul i-a fost piratat. El a făcut apel împotriva condamnării, care nu este definitivă.
Sursa: agerpres.ro