MENIU

Un sirian a încercat să intre în România prezentând un carnet de marinar fals

Un cetățean sirian, care a sosit în Portul Constanța la bordul unei nave comerciale, sub identitate falsă, a fost depistat de agenții Gărzii de Coastă.

Potrivit unui comunicat de presă, transmis luni de Garda de Coastă, agenții au identificat pe 23 ianuarie, în Portul Constanța Sud Agigea, un cetățean sirian, făcând parte din echipajul unei nave sub pavilion Sierra Leone, sosită din Bulgaria, care a prezentat la controlul de frontieră un carnet de marinar fals, scrie Agerpres.

'În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că documentul este fals și aparține unui cetățean sirian, în vârstă de 26 de ani, încadrat în lista de echipaj pe funcție de marinar, acesta recunoscând că a achiziționat carnetul de marinar, ce purta însemnele statului Panama, din Egipt, de la o persoană necunoscută, în schimbul sumei de 300 de dolari USD. Falsului marinar sirian nu i s-a permis intrarea în țară, iar armatorul navei a fost sancționat contravențional cu suma de 8.000 lei', se arată în comunicatul de presă.