Un sfert din copiii de opt ani sunt supraponderali sau obezi
Aproximativ un sfert dintre copiii de opt ani sunt supraponderali sau obezi, prevalenţa fiind de aproape două ori mai mare la băieţi faţă de fete, iar cinci la sută sunt subnutriţi, potrivit unui studiu realizat de Ministerul Sănătăţii, în cadrul unui proiect coordonat de OMS.
Studiul realizat de către Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, în cadrul proiectului coordonat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, European Childhood Obesity Surveillance Initiative (COSI), arată că prevalenţa supraponderalităţii este uşor mai crescută la fete decât la băieţi şi semnificativ mai mare în mediul urban faţă de cel rural, scrie Mediafax.ro.
"Prevalenţa obezităţii este semnificativ mai mare în mediul urban faţă de mediul rural şi cel semi-urban şi de aproape de două ori mai mare la băieţii de opt ani din România faţă de fetele cu aceeaşi vârstă", arată Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă transmis luni agenţiei MEDIAFAX.
În urma centralizării datelor a rezultat că aproximativ două treimi dintre copiii incluşi în studiu sunt normoponderali, cinci la sută sunt subnutriţi, iar peste unu la sută suferă de subnutriţie severă.