Un șef de secție din Timișoara și-a dat demisia după ce mesajele către subalterni au fost făcute publice
Cazul a fost făcut public, pe rețelele de socializare, de reprezentanții Europol Timiș.
„Un șef din IPJ Timiș își tratează subalternii similar cu modul în care erau tratați deținuții politic pe vremea comunismului. Amenințările, hărțuirile și chiar violența sunt nelipsite din comportamentul și limbajul acestui individ abject, (…), comisar de poliție, care este șeful Secție i(…) d in Timișoara. Efectiv am rămas consternați când am intrat în posesia acestor capturi din grupul de Whatsapp al Secției de Poliție și ne întrebăm, cu groază, în ce mod li se adresează oare în particular polițiștilor, dacă pe un grup are un asemenea tupeu de golan. Un asemenea limbaj trivial și această atitudine de interlop nu au ce căuta în Poliția Română. Iar superiorii care l-au tolerat pe acest individ ar trebui să plece la pachet cu el. Am sesizat de mai multe ori conducerea IGPR cu privire la abuzurile care se comit în IPJ Timiș, iar lipsa de reacție și implicit lipsa unor sancțiuni au încurajat șefii să-și conducă oamenii prin teroare și dispreț! Poate vede și domnul ministru Bode ce s-a ales de această instituție, după ce în ultimii ani, atât în timpul mandatului lui Carmen Dan, cât și în mandatul lui Marcel Vela, nu s-au organizat concursuri pentru funcțiile de conducere, ci s-au menținut la nesfârșit împuternicirile pe criterii exclusiv politice. Așteptăm cu mare interes poziția oficială a MAI și a Poliției Române cu privire la sesizarea pe care am înaintat-o în cursul acestei zile, imediat după ce am aflat despre acest caz revoltător”.
Citiți continuarea pe realitateadetimis.net
Mai multe articole despre:
timisoara