MENIU

Un român și-a făcut o fabrică ilegală de permise de conducere, buletine și acte de înmatriculare în propria casă. Subteranele secrete ale traficului de documente

Un român și-a făcut o fabrică ilegală de permise de conducere, buletine și acte de înmatriculare

Polițiștii din Bacău au descoperit o rețea clandestină de producție și distribuție a documentelor false. Un român, considerat principalul suspect, a reușit să contruiască o adevărată fabrică ilegală de permise de conducere, buletine și acte de înmatriculare chiar în propria sa casă. 

Pentru a dezvălui întregul tablou al acestei afaceri ilegale, la acțiunea de descinderi și investigații au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bacău și ai Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea atentă a unui procuror din Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău. Aceste raiduri surpriză s-au desfășurat în mai multe locații, inclusiv în comunele Corbasca, Sascut și Valea Seacă, precum și în județul Vrancea. Obiectivul clar al acestor acțiuni coordonate a fost descoperirea tuturor părților implicate în această rețea clandestină de producție și distribuție de documente false, garantând aducerea lor în fața justiției și stoparea continuării activităților ilegale.

Ligia Deca anunță că este posibilă o majorare cu 20% a salariilor din învățământ. Care este condiția

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, la percheziţii au fost descoperite şi ridicate mai multe documente falsificate - permise de conducere, cărţi de identitate, poliţe de asigurare obligatorie auto, certificate de înmatriculare auto, acte de studii - precum şi mai multe sisteme informatice folosite pentru falsificarea acestor înscrisuri. De asemenea, poliţiştii au ridicat un pistol neletal supus autorizării, pentru care nu a fost prezentată autorizaţie de deţinere.

"Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019-2023, un bărbat de 47 de ani, din comuna Sascut, folosindu-se de aparatură proprie, ar fi falsificat mai multe documente de înmatriculare şi permise de conducere eliberate de diferite autorităţi din ţări ale Uniunii Europene şi non-UE, pentru diferite persoane", se precizează în comunicat.

Ursula Von der Leyen mai vrea un mandat la șefia Comisiei Europene. Congres crucial al PPE la Bucureşti, în februarie 2024

Suspectul a fost condus la audieri, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.