MENIU

Un bărbat din Bacău a văzut pe camera de supraveghere cum vecinii îi omoară cățelul cu toporul

Scene de o cruzime rar întâlnită s-au petrecut în satul Somușca din comuna Cleja, unde doi bătrâni au omorât cu toporul cățelușa vecinului lor, scrie Realitateadebacau.net.

Toată grozăvia a fost văzută de proprietarii pechinezului, soții Gabriel și Daria Monica Pătrașcu, aflați în Italia, pe camerele de supraveghere montate de aceștia în curtea locuinței lor din Cleja și în cea a vecinilor agresori.

Din imagini se observă cum cei doi bătrâni iau cățelușa din curtea ei, o duc acasă la ei și apoi îi sfărâmă capul cu toporul, fără pic de remușcare.

Pentru că este plecat din țară, Gabriel Pătrașcu a postat înregistrările pe Facebook, în speranța că autoritățile se vor sesiza despre această cruzime de neimaginat.

”Deși am sistem de supraveghere montat la mine și la această vecină, după ce am văzut-o disperată că,, hoții o tot calcă”, cu un tupeu de neimaginat a intrat ca un hoț la mine în curte și mi-a luat cățelușa pașnică, iubirea fetițelor mele (un pichinez de casă) și a ucis-o cu bestialitate cu o secure. Motivul numai ea și concubinul ei îl știu. Sunt plecat din țară și nu știu unde să apelez … !!!AJUTOR!!!”, a scris Pătrașcu Gabriel pe pagina de socializare.

Și Daria Monica, soția lui Gabriel, a reacționat la acest act de cruzime de o rară violență. ”Suntem stăpânii ei, priveam pe camere și nu aveam ce să facem. Mama mea a remarcat târziu deoarece femeia asta a intrat în liniște de aici reiese că cățelușa era una cuminte și de casă. Nu cunosc motivul pentru care a făcut asta”.

Filmările au fost postate pe internet marți seara și în doar câteva ore a avut peste 2.000 de vizualizări, sute de comentarii și zeci de distribuiri. Cazul a ajuns și la reprezentanții unei asociații de protecție a animalelor, care a făcut plângere penală la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău.

”Vă aduc la cunoștință cazul șocant de maltratare și ucidere a unui câine luat de pe o proprietate privată, fără consimțământul proprietarilor. Cazul s-a petrecut în satul Somușca, comuna Cleja, județul Bacău, unde câinele domnului Pătrașcu Gabriel Leonardo (un câine mic, inofensiv, fără nici o urmă de agresivitate) a fost luat de niște vecini (aceștia intrând fără să ceară voie în curtea domnului mai sus menționat și ridicând câinele de pe proprietatea privată) și apoi, câinele a fost ucis cu bestialitate cu toporul în curtea celor care l-au furat. Există filmări care arată crimă oribilă, filmări captate cu ajutorul camerelor de supraveghere. Atașez link-ul cu filmările care surprind infracțiunea. Închei prezența petiție cu respect și încredere în Justiția Română”, semnează Anca Stamanachi, reprezentanta asociației.

Mai multe articole despre:
Bacău câine pechinez