MENIU

Un reputat chirurg s-a revoltat. Cere demisia șefului Colegiului Medicilor

Chirurgul braşovean Dan Grigorescu i-a cerut demisia lui Gheorghe Borcean de la conducerea Colegiului Medicilor, pe motiv că Borcean s-ar fi antepronunţat în cazul femeii arse și moarte la Spitalul Floreasca din Capitală.

"Gheorghe Borcean, demisia!

Au trecut 10 zile de la comunicatul (acum dovedit ca fiind într-adevăr) nerușinat, conceput și semnat personal de cel care ocupă funcția de președinte al Colegiului Medicilor, cu privire la situația dramatică de la Spitalul Floreasca.

Ce îndrăznea să declare Borcean la modul acuzator, implicându-i la modul imoral (adică fără să își fi dat acordul) pe toți membrii Colegiului, printre care mă număr și eu:

"... asistăm zilele acestea la un asalt mediatic indecent, neprofesionist şi neinformat la adresa unuia dintre colegii noştri (dr. Beuran-nota mea) cu un renume profesional, care nu merită cu nimic a fi ştirbit prin dezvoltări ideatice fără legături cu relaţiile de cauzalitate, care au dus la acele întâmplări, da, adevărate.”

Acum, după atâtea informații apărute în spațiul public care au conturat (chiar dacă imperfect) existența unei asocieri greu de imaginat de erori și acțiuni neconforme cu proceduri universal valabile, l-a mai auzit cineva pe domnul în cauză să mai zică ceva? L-a mai văzut cineva în spațiul public să lase coada jos, spășit, asemenea unui cățelandru schelălăind după ce primește un șut", a scris pe Facebook chirurgul.

Citește postarea integrală aici!

Mai multe articole despre:
gheorghe borcean dan grigorescu