MENIU

Un răspuns „rusesc”: „Datoriile României față de Rusia depășesc de 25 de ori valoarea tezaurului”

Tezaurul României la Moscova

Demersul european al României de a obține tezaurul care se află la Moscova de mai bine de 100 de ani pare să fie sortit eșecului. Iar răspunsurile venite de la Kremlin nu sunt deloc pozitive.

România, care cere să i se restituie tezaurul, vrea să-şi rezolve problemele economice pe seama Rusiei, a scris purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, pe Telegram, a informat joi dzen.ru, care citează mai multe media ruse, printre care RIA Novosti.

România încearcă să pună pe umerii Rusiei "datoriile sale fantomă" vechi de un secol, ca să amelioreze starea dezastruoasă a economiei sale naţionale, a adăugat Zaharova.

Ea a susţinut că datoriile României faţă de Rusia şi Uniunea Sovietică depăşesc, "potrivit calculelor experţilor", de 20-25 de ori valoarea întregului tezaur românesc ce fusese predat Rusiei spre păstrare în anii 1916-1917.

Potrivit Komsomolskaia Pravda, care o citează pe Maria Zaharova, în 1949, Moscova "i-a iertat României aproape toată datoria sa pentru distrugerile provocate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial".

Publicaţia rusă mai scrie că în 2022 România a cerut Rusiei plata a 4 miliarde de euro în contul tezaurului său.

Parlamentarii europeni au cerut joi dimineaţă la unison, în cadrul unei dezbateri emoţionale din plenul Parlamentului European, la Strasbourg, ca Rusia să returneze integral tezaurul României şi ca executivul UE şi alte instituţii europene abilitate să facă tot posibilul pentru a sprijini acest demers.

Dezbaterea, la care au participat în majoritate covârşitoare eurodeputaţi români, a reprezentat prima punere pe tapet în Parlamentul European a chestiunii tezaurului României însuşit ilegal de Rusia.