MENIU

Un profesor român are salariul de 3 ori mai mic ca în Franța

Salariu

Un profesor din România câștigă de trei ori mai puțin decât un dascăl francez sau unul britanic. În comparație cu un profesor neamț, un cadru didactic de la noi abia ajunge să ia 16% din cât câștigă cel din Germania. 

Astfel, un profesor britanic debutant ia puțin peste 28.000 de euro anual, iar unul cu toate calificările și cu vechime peste 46.000 de euro, adică peste 3.800 de euro, lunar.

Un profesor francez primește la început de drum peste 26.000 de euro, iar pe finalul carierei, aproape 48.000 de euro, anual. În Germania, un dascal cu experienta poate sa castige si peste 62.000 de euro pe an.

În același timp, un profesor român cu toate gradele didactice și cu vechime câștigă jumătate cât un medic român.

Reamintim ca, atât ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, cât și premierul Florin Cîțu au declarat recent că profesorii nu vor mai avea salariile mărite de la 1 septembrie. Aceștia ar fi trebuit să primească 16% în plus, adică undeva între 250 și 500 de lei pe lună. 

Salariile profesorilor străini sunt:

ÎN FRANȚA- între 26.000 și 48.000 euro, anual

ÎN ANGLIA- între 28.000 și 46.000 euro, anual

ÎN GERMANIA- între 45.000 și 62.000 euro, anual