MENIU

Un preot din Bacău ia trupurile morţilor părăsiţi la morgă. Ce face apoi cu ele, e incredibil!

Un preot din Bacău ia trupurile morţilor părăsiţi la morgă. Ce face apoi cu ele, e incredibil!

Preotul băcăuan Gabriel Radu-Ichim, care slujeşte pentru surzi la bisericaAcoperământul Maicii Domnului”, obişnuieşte să îngroape pe banii lui morţii părăsiţi la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bacău. Pe lângă faptul că a suportat toate cheltuielile înmormântărilor, el le face şi slujbe celor decedaţi, dar şi praznice.

Preotul paroh băcăuan Gabriel Ichim a îngropat, anul trecut, într-o săptămână, nu mai puţin de cinci oameni care erau uitaţi de familii, de peste un an, pe rafturile de la morgă. Unii dintre ei erau oameni au străzii, decedaţi în condiţii suspecte şi nerevendicaţi de nimeni, iar alţii pur şi simplu au fost lăsaţi la morgă pentru să rudele nu au avut bani de înmormântare. Unul dintre cadavre se afla în frigidere de la morgă din luna octombrie a anului 2014, iar în acest timp nimeni nu s-a interesat de el.

Pentru că legea nu obligă rudele să se ocupe de înmormântarea rudelor, se ajunge, uneori, la situaţii în care morţii sunt lăsaţi chiar şi doi ani pe rafturile de la morga spitalelor.

Preotul din Bacău s-a ocupat de actele necesare scoaterii trupurilor din frigidere, a vorbit cu familiile celor decedaţi, a cumpărat sicrie şi alte obiecte trebuincioase înmormântării creştineşţi, a tocmit gropari şi a făcut slujbe pentru cei trecuţi în lumea celor drepti. Totul, spune el, din datorie creştinească, scrie libertatea.ro.

Mai multe articole despre:
Bacău preot