MENIU

Polițist timișorean, reținut pentru că falsifica amenzi și aduna bani pentru bugetul local

Poliție - imagine arhivă

Un poliţist local din localitatea Dumbrăviţa, de lângă Timişoara, a fost ridicat în urma unei percheziţii făcută de IPJ Timiş, fiind acuzat că falsifica amenzi şi în acest fel aduna bani la bugetul local, relatează Libertatea Zilei.

Bărbatul întocmea procesele verbale de amendă şi le semna, deşi oamenii nu au încălcat legea. El a fost reţinut 24 de ore.

Agentul de Poliţie Locală Richard Meleşcanu a fost reţinut pentru 24 de ore şi este cercetat pentru abuz în serviciu, fals şi uz de fals, după ce a fost depistat că obişnuia să falsifice amenzi. 

Agentul întocmea procese verbale de amendă şi le semna în locul celor pe care îi ”amenda”. La un moment dat, aceştia aflau că au de plătit amenzi. Cei mai mulţi achitau sumele, banii intrând în bugetul local. 

Poliţiştii de la IPJ Timiş au făcut, miercuri, o percheziţie la sediul Poliţiei Locale Dumbrăviţa şi au ridicat mai multe documente, dar şi pe poliţistul local. Acesta a fost dus la audieri, apoi a fost reţinut.

Reprezentanţii Primăriei Dumbrăviţa au transmis un comunicat de presă, joi, în care au precizat  că instituţia colaborează cu anchetatorii.

”Miercuri, 28 septembrie 2022, IPJ Timiş, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, a efectuat o percheziţie la sediul Poliţiei Locale Dumbrăviţa, percheziţie care viza ridicarea unor documente. Instituţia colaborează cu organele de urmărire penală în vederea respectării principiului aflării adevărului. Precizăm că pe perioada desfăşurării anchetei nu pot fi divulgate date şi informaţii privitoare la caz, pentru a nu influenţa rezultatul anchetei”, transmite Primăria Dumbrăviţa.

Mai multe articole despre:
politist amenzi bani buget agent retinut