Un pedofil român a fost eliberat dintr-o închisoare britanică. Din greșeală!
Un pedofil de cetățenie română va putea să petreacă alături de familie sărbătorile de Crăciun, după ce a fost eliberat din greșeală dintr-o închisoare din Marea Britanie.
Prizonierul a servit o pedeapsă de 30 de luni de închisoare după ce a abuzat sexual o fetiță de 13 ani, scrie express.co.uk.
Acesta urma să fie eliberat de după gratii la 6 ianuarie, dar a ieșit mai devreme cu o lună.
Ministerul Justiției din Regat investighează cum a fost posibil ca bărbatul să fie eliberat înainte de a-și ispăși pedeapsa.
În urma eliberării, românul a fost extrădat în țară și va putea fi alături de familia sa din Brașov.
”Vrem ca străinii care comit infracțiuni în Marea Britanie să fie extrădați cât mai curând posibil. Mai vrem să ne asigurăm că sentințele date să-i țină pe criminali departe de cetățeni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Justiție.