MENIU

Povestea adevărată a pozei care surprinde cum un om cade dintr-un avion

John Gilpin, un fotograf amator din Australia, a surprins în anul 1940 unul dintre cele mai înfricoşătoare instantanee din lume. Galeria Foto.

Bărbatul obişnuia să fotografieze, de pe un câmp din apropierea aeroportului, avioane la momentul decolării. Astfel, în urmă cu 49 de ani, John Gilpin a pozat căderea unui băiat dintr-un avion.

Adolescentul, pe numele său Keith Sapsford, din Sydney, Australia, se căţărase pe trenul de decolare/aterizare când, evident, avionul încă se afla sol. El stătea agăţat de o trapă. N-a ştiut că respectiva uşă se va deschide când roţile urmau să intre la loc, după decolare. Când trapa s-a deschis, tânărul a căzut de la înălţimea de 60 de metri. Acesta este momentul pe care fotograful l-a surprins. Din păcate pentru el, băiatul curios a murit la impactul cu solul. Familia victimei avea să declare că tânărul s-a urcat pe avion pentru că vroia să vadă lumea de sus.

Poza originală este în Galeria Foto.

Mai multe articole despre:
un om cade dintr-un avion