Un ofițer din Penitenciarul Tulcea, reținut după ce a fost prins în FLAGRANT: Primea mită pentru a asigura protecția deținuților
Un ofiţer în cadrul Penitenciarului Tulcea a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită pentru asigurarea protecţiei şi a unor condiţii favorabile de executare a pedepselor pentru patru deţinuţi. Acesta urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare la domiciliu pentru 30 de zile.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 16 februarie 2021, a inculpatului CĂTĂNOIU CIPRIAN IRINEL, ofițer în cadrul Penitenciarului Tulcea, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată", se arat[ ]ntr-un comunicat de presă al DNA.
Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada 2018 – 16 februarie 2021, ofițerul, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la două persoane (martori în cauză) sumele de 5.000 euro și 2.500 lei în schimbul efectuării unor acte contrare îndatoririlor de serviciu.
"Concret, pentru banii primiți, inculpatul ar fi trebuit să asigure protecția și condiții favorabile de executare a pedepselor pentru cei doi martori și pentru alte două persoane, toți deținuți în Penitenciarul Tulcea.
La data de 16 februarie 2021, inculpatul Cătănoiu Ciprian Irinel ar fi fost surprins în flagrant după ce ar fi primit de la unul dintre martori suma de 1.500 euro, context în care ar mai fi pretins, în scopul menționat mai sus, și suma de 2.000 euro care urma să fie plătită în luna martie a anului 2021. Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală", se mai arată în comunicatul citat.