MENIU

Un nou vaccin anti-Covid ar putea fi aprobat în UE. Ce protecție oferă Vidprevtyn, dezvoltat de Sanofi și GSK

Nou vaccin anti-Covid

Vești bune în lupta împotriva noului coronavirus. Comitetul pentru Medicamente de Uz Uman din cadrul Agenției Europene pentru Medicamente a început evaluarea pentru vaccinul Vidprevtyn, dezvoltat de Sanofi Pasteur și GlaxoSmithKline. 

EMA va evalua date pe măsură ce devin disponibile pentru a decide dacă beneficiile depășesc riscurile. Autorizarea pe piață se va putea face doar după ce vor fi disponibile suficiente dovezi privind eficacitatea, siguranța și calitatea vaccinului.

Cum acționează Vidprevtyn

Vidprevtyn este un vaccin pe bază de proteine ​​care conține o versiune cultivată în laborator a proteinei spike găsită pe suprafața SARS-CoV-2. De asemenea, conține un ”adjuvant”, o substanță care ajută la întărirea răspunsurilor imune.

Când unei persoane i se administrează vaccinul, sistemul său imunitar identifică proteina spike ca fiind străină și produce anticorpi împotriva acesteia. Dacă, mai târziu, persoana vaccinată intră în contact cu virusul, sistemul imunitar va recunoaște proteina virală și va fi gata să apere organismul împotriva virusului.

Vaccinul franco-britanic folosește aceeași tehnologie ca cea a vaccinului Sanofi contra gripei sezoniere, combinată cu folosirea unui adjuvant ce mărește eficacitatea vaccinului, fabricat de GSK.

În prima etapă a testelor, vaccinul dezvoltat de Sanofi și GSK a generat un răspuns imun solid, ceea ce va permite să treacă la testele clinice de fază avansată

”Rezultatele interimare ale Fazei a II-a au arătat o seroconversie (apariția de anticorpi - n. red.) de 95%-100% după a doua doză în toate grupele de vârstă (18-95 de ani), la toate dozele, cu o toleranță acceptabilă și fără probleme de siguranță”, a transmis Sanofi.

În aprilie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus că vaccinurile pe bază de proteine, ca cel dezvoltat de Sanofi și GSK, ”chiar au potențial”, un semnal că UE își construiește o strategie de achiziții pentru următorii doi ani, potrivit hotnews.