MENIU

Scandal monstru la CFR. Vagoane care pun în pericol viața pasagerilor

Vagoanele de la CFR, expirate

În timp ce Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, se laudă că va moderniza 300 de vagoane în acest an, CFR Călători transmite către Ministerul Transporturilor că amână cu încă jumătate de an efectuarea reviziilor pentru sute de vagoane.

În timp ce Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, se laudă că va moderniza 300 de vagoane în acest an, CFR Călători transmite către Ministerul Transporturilor că amână cu încă jumătate de an efectuarea reviziilor pentru sute de vagoane.

Motivul? Dacă materialul rulant intră acum în reparații, la vară călătorii vor rămâne cu și mai puține vagoane. Documentul a fost obținut în exclusivitate de reporterii Realitatea TV.

Potrivit legislației feroviare, fiecare vagon ar trebui să aibă o revizie tehnică periodică. RP, îi spun specialiștii. Pentru câteva sute de vagoane, aceste revizii expiră în perioada 1 iulie-30 septembrie. Iar mare parte din acest material rulant trebuie să ajungă la depouri.

Asta înseamnă o mare problemă pentru CFR Călători, mai ales că deja compania funcționează cu un minus de 300 de vagoane. Așa că, în documentul obținut de REalitatea TV, CFR Călători prelungește, practic, durata de viață a vagoanelor din pix. Reviziile tehnice care expiră în perioada 1 iulie-30 septembrie 2019 vor fi prelungite automat cu încă șase luni.

Sindicatele din domeniu amenință că acesta este un real pericol și că nici măcar nu a fost cerut acordul producătorilor garniturilor feroviare în acest caz.

Documentul prezentatd e Realitatea este semnat de directorul general al CFR Călători, Valentin Dorobanțu și intră în contradicție cu ceea ce spunea ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc: că va moderniza 300 de vagoane în acest an.

Am cerut o poziție și de la Ministerul Transporturilor în acest caz, urmează să primim un răspuns.

Mai multe articole despre:
CFR Ministerul Transporturilor