MENIU

Un nou scandal în cazul Referendumului de la Pungești

Un conflict de competență a intervenit, miercuri, la Judecătoria Vaslui, care ar fi trebuit să se pronunțe cu privire la validarea Referendumului de demitere a primarului din comuna vasluiană Pungești.

După ce Judecătoria Vaslui, solicitată de Instituția Prefectului Vaslui să se pronunțe cu privire la referendum, a declinat competența către Tribunalul Vaslui, iar acesta către Curtea de Apel Iași, instanța ieșeană a retrimis dosarul la Judecătoria Vaslui.

În cursul zilei de miercuri, primul judecător la care a fost repartizat dosarul a refuzat să se pronunțe, invocând că această cauză nu este de competența sa.

Odată intervenit conflicul de competență, instanța superioară, adică Tribunalul Vaslui, va trebui să decidă care dintre magistrații de la Judecătoria Vaslui va trebui să se pronunțe în acest caz.

'Conflictul de competență va fi soluționat de Tribunalul Vaslui. Este o situație deosebită și sper să se ia cât mai repede o decizie, pentru a nu se menține o tensiune inutilă', a declarat, pentru AGERPRES, prefectul de Vaslui, Daniel Olteanu.

Instituția Prefectului Vaslui a fost obligată, printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Brașov, să organizeze referendum pentru demiterea primarului din Pungești, după ce, în 2013, mai mulți localnici au solicitat acest lucru, nemulțumiți că edilul a concesionat firmei Chevron terenul unde ar fi urmat să înceapă explorarea gazelor de șist, iar cererea lor a fost respinsă de prefectură.

La referendumul pentru demiterea primarului din Pungești, Mircia Vlasă, organizat pe data de 20 martie, s-a înregistrat o prezență de 34,3%, iar 30,4% dintre alegători au votat pentru demiterea edilului.

Mai multe articole despre:
REFERENDUM PUNGEŞTI Judecatoria Vaslui