MENIU

Un nou refuz al autorităţilor române pentru "PERLA ÎMPĂRĂTESEI SISSI" din ROMÂNIA

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale a dat zilele acestea un nou răspuns negativ la solicitarea Primăriei și Consiliului Local Băile Herculane de a transmite în administrare publică locală Pavilionul 6 din centrul istoric, în scopul reabilitării.

Solicitarea a fost trimisă de actualul primar, Cristian Miclău, pentru că imobilul se află într-o stare avansată de degradare, însă MApN susţine, la fel ca în anul 2010, că imobilul face obiectul unui proiect de reabilitare în vederea exploatării de către personalul propriu al Ministerului Apărării, scrie  expressdebanat.ro

Instituţia transmite că, până în prezent, s-a aflat „în imposibilitatea fortuită de a executa lucrările de reabilitare“ din cauză că din veniturile proprii ale ministerului nu s-au putut efectua decât studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, se arată în răspunsul transmis zilele trecute de către MAPN.

Inițial, pe locul Pavilionului 6 s-a aflat „Ospătăria cea mare”, construită în anul 1824, care a ars în anul 1900. Pe locul fostei ospătării a fost construită, în anul 1906, clădirea actuală a Pavilionului 6. Proiectul clădirii, realizat de arhitecții Guido Hoepfner și Géza György, a fost selecționat în urma organizării unui concurs. Pavilionul 6, având o structură cu subsol, parter, mezanin și trei etaje, dotată la vremea respectivă cu lift hidraulic, a fost ultima și, totodată, cea mai impunătoare construcție din Ansamblul de arhitectură balneară „Piața Hercules”.

Cea mai veche staţiune din ţară

Băile Herculane este cea mai veche staţiune balneară din România, atestată în documente de peste două milenii în urmă, mai exact, de când românii au construit în această zonă numeroase temple, monumente şi statui, închinate zeului Hercules, în mitologia română consemnat că patron al izvoarelor termale, simbol al puterii şi al echilibrului între forţă fizică şi cea spirituală.

Ce face staţiunea Băile Herculane deosebită de toate celelalte este faptul că aici se găsesc ape termominerale clorurosodice, bicarbonatate, bromurate, iodate şi sulfuroase cu diverse grade de mineralizare, care mai există doar în două locuri în întreagă lume sau că aerul din această staţiune prezintă o ionizare naturală similară aerului ce poate fi respirat la o altitudine de 3.000 metri.

Principalele obiective turistice din Băile Herculane sunt izvoarele termale, care se presupune că au o eficacitate miraculoasă în tratarea anumitor probleme de sănătate, varientatea metodelor de tratament prin cure balnerare, locul aşezării staţiuni într-o vale înconjurată de munţi, care la rândul lor gazuiesc şi ei o serie de obiective turistice naturale incredibile, dar şi istoria locului, care se resimte în arhitectură străzilor, a fiecărei clădiri, în tabulele votive ridicate zeilor în semn de mulţumire pentru vindecare, a motivelor folosite în decorare etc.