Un nou record mondial Guiness pentru tastat cu nasul
Unele titluri din cartea recordurilor Guiness includ activităţi şi performanţe care nu v-ar fi făcut vreodată să credeţi că pot fi clasificate la nivel internaţional. Printre acestea se numără abilitatea de tastat cu nasul, scrie playtech.ro.
Chiar dacă perioade extinse de tehnoredactare vă fac să fiţi foarte rapizi şi eficienţi în a tasta cu degetele, sunt aproape sigur că nu aţi auzit de plăcuta activitate a tastatului cu nasul.
În cazul acestei îndeletniciri, recordul constă în apăsarea cu viteză foarte mare a unor taste, cu scopul final de a introduce o propoziţie întreagă, la comandă. În urmă cu câteva zile, recordul anterior pentru această abilitate a fost depăşit de Mohammed Khushid Hussain.
În doar 47,44 secunde, în comparaţie cu recordul anterior de un minut şi 33 de secunde, Hussain a scris propoziţia ,,Guiness world records have challenged me to type this sentence using my nose in the fastest time.” Întreaga evoluţie o găsiţi surprinsă în clipul de mai jos. Citeste mai mult pe playtech.ro.