MENIU

Un nou protest la Termocentrala Mintia. Sindicaliștii, așteptați, mâine, la Ministerul Energiei, unde vor avea loc discuții CRUCIALE

Termocentrala Mintia

Energeticienii de la Termocentrala Mintia au protestat, astăzi, în faţa sediului administrativ, nemulţumiţi fiind de întârzierea salariilor şi a altor drepturi băneşti, dar şi în semn de solidaritate cu minerii din Valea Jiului. O parte a sindicaliştilor s-au deplasat chiar la Deva, acolo unde au purtat discuții cu prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, căruia i-au prezentat principalele revendicări, începând cu plata drepturilor băneşti restante şi continuând cu cea referitoare la stabilirea unui program de reorganizare a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) şi, implicit, a Termocentralei Mintia, astfel încât activitatea să poată continua. De parcă asta nu ar fi tot, APM Hunedoara a respins cererea de solicitare a autorizaţiei integrate de mediu, eea ce înseamnă că nu se mai poate face darea în plată conform Ordonanţei 60/2019, acel transfer pe care l-am încercat către o unitate administrativ-teritorială.

În urma discuțiilor s-a stabilit că problemele sindicaliștilor vor fi discutate marţi, la Ministerul Energiei, acolo unde este programată o întâlnire cu ministrul Virgil Popescu. La discuţii vor mai lua parte conducerea executivă a CEH, lideri de sindicat şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene. 

Îngrijorările sindicaliștilor nu se opresc, însă, aici. Din contră, oamenii sunt, de asemenea, neliniștiți de faptul că nu știu ce se va întâmpla cu CEH în perioada următoare, și asta deoarece li s-a transmis că pentru următoarele trei luni salariile ar urma să fie plătite din fonduri ale Ministerului Muncii, prin AJOFM.

"Noi nu vrem să fim salariaţii AJOFM. Acea soluţie promisă de ministrul Energiei, că vom fi plătiţi timp de trei luni de zile de la AJOFM, fără să ni se spună ce se va întâmpla în a patra lună, nu o putem accepta aşa uşor", a spus preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc, citat de Agerpres.

Sindicaliştii de la Termocentrala Mintia solicită, astfel, Guvernului să emită o ordonanţă cu măsuri de protecţie socială în cazul în care CEH ar intra în faliment, restructurare sau reorganizare.

Și cum o problemă nu vine niciodată singură, liderul sindical a anunţat că Agenţia de Protecţia Mediului (APM) Hunedoara a transmis că respinge cererea de solicitare a autorizaţiei integrate de mediu pentru Termocentrala Mintia.

În opinia sa, acest aspect va avea efecte asupra aplicării Ordonanţei 60/2019 prin care CEH ar urma să fie divizat în Termocentrala Mintia şi Complexul Energetic Valea Jiului, acesta din urmă constituit din Termocentrala Paroşeni şi minele de cărbune din Valea Jiului.

"În 17 februarie Agenţia de Protecţia Mediului a transmis că se respinge cererea de solicitare a autorizaţiei integrate de mediu, ceea ce înseamnă că nu se mai poate face darea în plată conform Ordonanţei 60/2019, acel transfer pe care l-am încercat către o unitate administrativ-teritorială", a arătat Iştoc.

Citește și Protest spontan la Termocentrala Mintia, din Hunedoara! Ce revendicări au angajații