Un nou mesaj RO-Alert care anunță prezența unui urs în Ploiești - Autoritățile nu știu dacă e vorba de același urs de ieri sau sunt 2
Un al doilea mesaj RO-Alert a fost emis în Prahova, după ce ieri a fost văzut un urs în jurul Ploieștiului. Animalul nu a fost găsit nici astăzi, iar ISU nu exclude în acest moment să fie vorba de același urs, dar există și posibilitatea să fie vorba de un altul.
Duminică, la ora 14:30 a fost emis un mesaj RO-Alert prin care cetățenii sunt informați că în localitatea Gageni, strada Mihai Viteazu a fost semnalată prezența unui urs. Oamenii sunt avertizați să stea în case și să păstreze distanța față de animal în cazul în care îl văd.
Și noaptea trecută a fost filmat un urs în apropiere de Ploiești, coincidență, pe strada Găgeni, lângă Ploiești. De notat este faptul că între localitatea Găgeni din Prahova și strada Găgeni din Ploiești este o distanță de aproximativ 10 km. Un urs brun poate să parcurgă într-o singură zi chiar și 100 de km, astfel că nu este exclusă posibilitatea să fie vorba de același urs care a generat panică și în Ploiești și în localitatea din apropiere.
”Primăria Municipiului Ploieşti informează faptul că, luând act de mesajul RO Alert emis duminică, 23 iulie, în jurul orei 01.00, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, despre prezenţa unui urs pe strada Găgeni din Ploieşti, au fost urmate prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 81 din 21 iulie 2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora. În acest sens, viceprimarul municipiului Ploieşti, domnul Daniel Nicodim, a convocat un grup de lucru în vederea luării de urgenţă a măsurilor ce se impun în acest caz, deplasându-se în zona indicată împreună cu reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova”, transmite municipalitatea.
Conform sursei citate, la intervenţie participă reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, ai Poliţiei Locale Ploieşti, precum şi ai Poliţiei Municipiului Ploieşti.
Totodată, la solicitarea viceprimarului municipiului Ploieşti, la acţiune participă reprezentanţii Parcului Memorial “Constantin Stere”, precum şi ai Asociaţiei Vânătorilor, care au venit, astfel, în sprijinul autorităţilor locale cu logistică de profil, necesară în prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun.
”Menţionăm faptul că pe parcursul intervenţiei nu a existat niciun incident. Autorităţile locale monitorizează în continuare această situaţie, ursul fiind văzut ultima dată, în zona de nord a municipiului Ploieşti, respectiv zona Vega. Rugăm cetăţenii municipiului Ploieşti să ţină cont de avertizările şi recomandările transmise în acest caz de către factorii implicaţi, singurul demers recomandat în situaţia în care sesizează un pericol fiind acela de a apela la numărul de urgenţă 112”, este mesajul Primăriei Ploieşti.