MENIU

Un nou maxim istoric pentru moneda europeană de 4,82 lei/euro

Cursul anunţat de BNR luni este de 4,8242 lei/euro

Moneda europeană a atins astăzi un nou maxim istoric de 4,82 lei/euro pe fondul crizei politice prin care România a trecut în ultimele săptămâni, dar și a celei economice provocate de răspândirea COVID-19 la nivel internațional și național, totodată. 

Maximul precedent a fost atins pe 9 martie, zi supranumită și "Black Monday", când moneda europeană a fost cotată la 4, 81 lei/euro.

Veștile specialiștilor nu sunt deloc bune, aceștia așteptându-se în continuare la o depreciere a monedei noastre în raport cu cea europeană. Sunt voci care susțin chiar că deprecierea ar putea continua până la 4.85 la finalul acestui an. 

ROBOR la trei luni a trecut de 3%

O altă veste proastă legată strânsă de deprecierea monedei naționale în raport cu cea europeană a venit astăzi de la Banca Națională a României (BNR), care a anuțat că indicele ROBOR la trei luni a sărit, astăzi, la 3,04%, de la 2,97%, cât era vineri. Creșterea ar putea avea repercursiuni asupra ratelor la creditele în lei.

Creşterea vine după saltul de la finalul săptămânii trecute, respectiv de la 2,86%, cât era ROBOR la trei luni joi, la 2,97%.

Nivelul ROBOR de astăzi este cel mai ridicat din ultimele două luni, în condiţiile în care de la începutul lunii februarie a început o tendinţă de scădere.

Tot astăzi, ROBOR la șase luni a sărit, de asemenea, de la 3,10%, cât era vineri, la 3,14%.

ROBOR este indicatorul monetar în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele în lei, precum şi dobânzile la creditele ipotecare.

Mai multe articole despre:
euro moneda europeana maxim istoric