MENIU

Un nou avertisment al specialiștilor stârnește îngrijorări. Iată ce se va întâmpla în 2018

Doi cercetători de la universități de prestigiu din SUA avertizează că Pământul ar putea trece prin niște schimbări destul de drastice din cauza unei modificări aparent nesemnificative în viteza de rotație a acestuia.

Potrivit The Guardian, viteza de rotație a planetei noastre se află în scădere, însă modificările trec aproape neobservate. Alterațiile din ultimii ani au redus durata unei zile cu o milisecundă, ceea ce pare a fi o schimbare nesemnificativă, însă imapctul cel mai puternic al acestei situații ar putea fi resimțit într-o cu totul altă parte. Studiul a fost prezentat de Roger Bilham de la Universitatea din Colorado și de Rebecca Bendick de la Universitatea din Montana.

”Corelaţia dintre activitatea seismică a Pământului şi rotaţia acestuia este una destul de puternică şi ne sugerează că am putea asista la o creştere în intensitatea a cutremurelor mari în anul care urmează”, a spus Roger Bilham.

Având în vedere că omenirea înregistrează cutremurele încă de la 1900, Bilham şi Bendick au avut la dispoziţie o bază de date foarte mare pentru studiul lor. Ei şi-au dat seama că, în anii în care viteza rotaţiei se afla în scădere, numărul cutremurelor puternice se dubla. ”Este foarte clar. De fiecare dată, Pământul ne oferă o avertizare înainte să asistăm la o perioadă aglomerată din punct de vedere al cutremurelor”, a completat Bilham.

Mai multe articole despre:
universitate cutremure 2018 predictii 2018