MENIU

Un nou atac SÂNGEROS în Afganistan: Cel puțin 15 victime, dintre care 11 copii

Imagine de arhivă

Un nou atac cu bombă în Aganistan! Vorbim despre cel puțin 15 civili, inclusiv 11 copii, care au fost uciși, astăzi, la o ceremonie de recitare a Coranului din centrul Afganistanului, au spus oficialii, citați de Reuters.

Potrivit primelor informații oficiale, explozibilul ar fi fost plasat într-o ricșă, atacul având loc într-un district din provincia Ghazni, informație confirmată și de către purtătorul de cuvânt al ministerului de interne, Tariq Arian.

De parcă asta nu ar fi tot, majoritatea victimelor atacului de astăzi aveau vârsta sub 18 ani, a spus Wahidullah Jumazada, purtătorul de cuvânt al guvernatorului provincial al Ghazni.

Cel puțin 20 de persoane au fost rănite.

Afganistanul continuă să fie scena unor acte de violență chiar dacă guvernul afgan și talibanii insurgenți au întâlniri încă din luna septembrie pentru a discuta despre sfârșitul războiului care trenează deja de 19 ani.

De altfel, în contextul discuțiilor și al negocierilor mai sus menționate, țările occidentale au început o retragere accentuată a trupelor de pe etritoriul afgan.

Atentatele cu bombe magnetice de mici dimensiuni, plasate sub vehicule, îi deranjează tot mai mult pe oficiali, activiști și jurnaliștii afgani, care dau vina pe talibani pentru aceste atacuri.

Până în prezent, cel puțin 10 oficiali guvernamentali și asistenți au fost uciși de astfe de „bombe lipicioase” în ultimele săptămâni, mai ales în capitala Kabul.

Mai multe articole despre: