MENIU

Un nou accident teribil provocat de un șofer beat. 5 persoane rănite pe o șosea din Argeș

Un nou accident teribil, care se putea transforma într-o adevărată tragedie, a fost provocat de un șofer beat. 4 adolescenți și șoferul vinovat au fost răniți, pe o șosea din județul Argeș, după ce conducătorul auto care consumase alcool a intrat în plin într-o mașină care venea din sens opus.

În dimineața zilei de 21 august, polițiștii din Câmpulung au intervenit în urma unui apel de urgență la numărul 112, privind un eveniment rutier petrecut pe DN 73, în localitatea Schitu Golești, scrie Gazeta de Stalpeni

 

La scurt timp de la eveniment, pompierii SMURD de la Detașamentul Câmpulung au intervenit la locul accidentului. Trei autoturisme fuseseră implicate, dintre care unul era parcat.

Potrivit comunicatului Poliției, în urma cercetărilor efectuate a fost stabilit că un bărbat în vârstă de 67 de ani, din Godeni, conducând pe DC 10 dinspre Cotești către DN 73, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula pe DN 73 din direcția Câmpulung către Pitești. Al doilea vehicul era condus de un tânăr de 20 de ani din Stâlpeni și în care se aflau alți trei tineri, cu vârste de 17, 20 și 21 de ani.

Evenimentul rutier a avut consecințe grave, atât pentru șoferii celor două autoturisme implicate, cât și pentru pasagerii din mașina condusă de tânărul de 20 de ani care au fost răniți în urma coliziunii.

Un nou accident mortal pe litoral - Încă o persoană a murit după ce a fost lovită de un șofer beat

Mai multe articole despre:
accident sofer beat arges 5 victime