Un nou accident FEROVIAR grav. Un tren cu zeci de pasageri a lovit un TIR. 4 oameni răniți - FOTO
Un nou accident feroviar grav s-a produs vineri seară, în județul Prahova. Un tren personal în care se aflau zeci de pasageri a lovit un tir încărcat cu lemne care se pare că nu a oprit la semnalizare. Mai mulți oameni au nevoie de îngrijiri, iar traficul a fost blocat.
Mesajele despre incidentul grav au apărut prima dată pe rețele de socializare.
Accident la Măgurele, jud PH. Un TIR care nu a oprit la trecerea cu calea ferată a fost lovit de un tren. În tren se aflau 50 persoane. 4 dintre ele sunt asistate medical. Trenul prezintă avarii la compartimentul motor.
Accident feroviar in zona haltei Măgurele Sud la trenul 10257, aparținând operatorului privat TFC, singurul care operează pe relația Ploiești Nord - Maneciu.
Update: Trenul și-a reluat deplasarea, după ce persoanele asistate au refuzat transportul la spital.