Un mort și trei răniți după ce un bărbat a deschis focut într-un mall
O persoană a murit şi alte trei au fost rănite în urma unui atac armat care a avut loc miercuri seară la Cielo Vista Mall din El Paso, în Texas, potrivit poliţiei. Un suspect a fost reţinut, dar poliţia crede că este posibil să mai existe un alt suspect în libertate, relatează CNN.
Poliţia nu a oferit detalii despre persoana reţinută.
Miercuri, în jurul orei locale 17:00, poliţia a primit apeluri în legătură cu un posibil trăgător activ la centrul comercial Cielo Vista Mall. Autorităţile au cerut oamenilor să evite zona, în timp ce zona era securizată, iar martorii oculari au înregistrat cu telefoanele mobile sosirea unei ambulanţe.
"A fost haotic. Oamenii au fugit. Erau speriaţi", a declarat sergentul Robert Gomez de la Departamentul de Poliţie din El Paso descriind incidentul de miercuri seară. El nu a comentat cu privire la un posibil motiv al acestui atac. O armă a fost recuperată la faţa locului, a mai spus Gomez, dar nu a putut oferi mai multe informaţii despre aceasta.
Două victime, de sex masculin, au fost transportate la spital în stare critică. Starea celei de-a treia persoane rănite, despre care Gomez a spus că a fost, de asemenea, spitalizată, nu este clară, menţionează CNN.
Autorităţile au înfiinţat la un liceu din apropiere un centru pentru familiile victimelor şi pentru cei care nu reuşesc să afle informaţii despre apropiaţii lor.
Împuşcăturile de miercuri de la centrul comercial Cielo Vista au avut loc într-o zonă comercială aglomerată situată vizavi de o parcare mare a unui hipermarket Walmart, unde 23 de persoane au fost ucise în 2019 într-un atac rasist. Atacatorul în vârstă de 24 de ani a pledat vinovat la 90 de acuzaţii federale săptămâna trecută, ca parte a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.
În acest an au avut loc peste 70 de atacuri armate în masă în Statele Unite, potrivit Gun Violence Archive, care defineşte drept "atac în masă" incidentele ce presupun folosirea unei arme de foc şi în urma cărora sunt rănite sau ucise patru sau mai multe persoane, fără a include trăgătorul.
Zeci de persoane au fost ucise în astfel de atacuri de la începutul anului. Cel mai recent atac avusese loc luni, la Michigan State University, unde trei studenţi au fost ucişi şi alţi cinci au fost răniţi, dintr-un motiv necunoscut.
În ianuarie, în California, un stat unde există reglementări mai stricte în privinţa armamentului, au avut loc o serie de atacuri în masă. 11 persoane au fost ucise într-o sală de dans din oraşul Monterey Park, din zona Los Angeles, iar şapte persoane au fost omorâte în oraşul de coastă Half Moon Bay.